O tânără din București a decis să își încheie socotelile cu viața, aruncându-se de la etajul zece al blocului în care locuia. Fata avea 24 de ani, iar acum familia o plânge și se roagă pentru sufletul ei.
Oamenii spun că a căzut în gol de la etajul zece, de pe balcolnul de pe scara blocului. Un zgomot puternic s-a auzit deoarece fata a căzut mai întâi pe un acoperiş de tablă, apoi a ajuns jos. De asemenea, un martor susţine că a văzut-o cum se ţinea de balustradă, dar nu a mai apucat să intervină, potrivit Observator.
Deocamdată nu se cunosc motivele pentru care tânăra a recurs la acest gest, iar poliţiştii au demarat o anchetă şi urmează să se stabilească ce s-a întâmplat.
Locuitorii din Huedin, județul Cluj, au avut parte de o veste cumplită. Preotul Theodor Sava, de la biserica din Cetatea Veche (Bolic), a fost găsit, fără suflare – chiar în curtea casei sale – în ziua de duminică, 29 septembrie.
Nimănui nu i-a venit să creadă, inițial, că preotul s-a sinucis prin spânzurare, cu atât mai mult cu cât acesta avea cinci copii. Mai mult, soția sa era încărcinată cu cel de-al șaselea. Din primele informații, poate fi conturată o realitate dureroasă. Preotul începuse să aibă probleme cu alcoolul, în ultima perioadă, și nici nu mai profesa. În localitate se vorba că preotul s-ar afla în pragul divorțului și solicitase concediu fără plată.
„La data de 29 septembrie, în jurul orei 14:10, polițiștii din cadrul Poliției Rurale Huedin au fost sesizați cu privire la faptul că, în localitatea Huedin, județul Cluj a fost găsit un bărbat decedat prin spânzurare. La fața locului s-a deplasat echipa de cercetare, care a identificat cadavrul unui bărbat în vârstă de 40 de ani, din localitatea Huedin, județul Cluj. Acesta a fost găsit decedat în locuință.În urma primelor verificări, pe corpul bărbatului nu au fost observate urme vizibile de violență, neexistând suspiciuni în acest moment”, a transmis Carmen Pompaș, purtător de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, conform Info Huedin.